Malta – top 5 obiective turistice

Malta – top 5 obiective turistice

Dacă vă planificați o vacanță în Malta trebuie să vă organizați înainte deoarece sunt multe locuri frumoase de vizitat iar dacă mergeți vara aveți mai multe de făcut, cum ar fi plajă, baie..

Așa cum am menționat în articolul – 7 lucruri pe care ar trebui să le știți despre Malta – pe insula din mijlocul Mediteranei este aglomerat iar distanțele dintre obiectivele turistice sunt cam mari și este nevoie de o organizare a timpului.

Iată care ar fi recomandarea mea pentru a vizita obiectivele turistice ținând cont de aglomerație și distanță.

  1. Valletta

Valletta este capitala statului Malta, situată în partea de sud est a insulei, este una dintre cele mai frumoase capitale europene. Arhitectura în stil Baroc a  clădirilor, străduțele foarte înguste, așezarea pe coasta de est a Mediteranei, toate oferă o priveliște minunată de care nu îți vine să te desparți.

Cea mai bună variantă de a vizita Valletta este să luați străduțele la pas și să simțiți vibe-ul unui oraș minunat.  Trebuie să ajungeți la grădinile Upper Barrakka și grădinile Lower Barrakka care oferă o priveliște minunată.

Aici aveți o hartă cu restul obiectivelor turistice din Valletta.

 

    2. Marsaxlokk

 

Marsaxlokk este un sătuc pescăresc cu 3500 de locuitori situat în partea de sud est a insulei care este recunoscut pentru tărgul turistic tradițional ce se desfășoară toată săptămîna. La acest târg se găsesc dulcuri tradiționale, diverse lucruri create de localnici, suveniruri și multe altele.

Satul Marsaxlokk mai este recunoscut și pentru tavernele unde se poate mânca pește și fructe de mare proaspete, prinse de localnici. Acestea sunt punctele de atracție din Marsaxlokk. Majoritatea turiștilor merg pentru a mânca pește sau fructe de mare proaspete.

În Marsaxlokk se poate ajunge cu autobuzul din Valletta. Autobuzul face aproximativ 50 de minute în cursul săptămânii și nu vă recomand să mergeți în weekend deoarece este foarte aglomerat și e posibil să stați la coadă la autobuz o oră sau mai mult iar la taverne …..

     3. Blue Grotto

Grota albastră este în partea de sud est a insulei și se ajunge cu autobuzul din Valletta. Acolo se pot face plimbări cu barca în funcție de vreme și cât de liniștită este marea. Grota albastră a rămas cam singura grotă mai mare și mai frumoasă din Malta.

4. Popeye Village

Satul Popeye este una dintre cele mai importante atracții turistice din Malta. Acesta este platoul de filmare pentru producția muzicală Popeye din anul 1980, cunoscută și sub numele de satul Popeye.

Acest platou de filmare a fost construit în Anchor Bay în anul 1979. Construția căsuțelor din lemn a durat 7 luni. Fiecare căsuță are legătură cu viața care o ducea Popeye  Marinarul. Este un loc de poveste ce merită vizitat, mai ales pentru cei mici.

Satul Popeye este situat în partea de nord vest a insulei și se poate ajunge schimbând 2 autobuze, drumul dureaza mai mult de o oră.

Prețul de intrarea este 10,5 euro / persoană, în prețul biletului sunt incluse – o vedere cu Popeye Village, o plimbare cu barca, un păhărel mic de vin.

La fel ca și la Marsaxlokk, vă recomand să mergeți în cursul săptămânii în prima parte a zilei.

Aici puteți găsi mai multe informații legate de programul de la satul Popeye.

   5. Insula Gozo

Gozo este o insulă din arhipelagul maltez, a doua ca mărime după insula Malta. Pe insulă locuiesc 30.000 de locuitori, aproximativ 6000 locuiesc in capitala Victoria iar suprafața totală a insulei este de 67 km².

Pentru a ajunge pe insula Gozo sunt mai multe variante – croazierele particulare (cred ca erau undeva la 20 de euro de persoană, in afara sezonului și puteai vedea insula Gozo, insula Comino și Blue Lagoon) sau varianta aleasă de noi cu ferryboat-ul din Cirkewwa iar prețul este de 4,65 euro de persoana dus-întors.

Pe insula Gozo se poate folosi card-ul pentru autobuz care se folosește și în Malta. Autobuzul are capătul exact unde vă lasă ferryboat-ul.  Aici găsiți mai multe informații legate de transportul cu ferryboat ul.

Iată aici o hartă a insulei Gozo –

Cea mai faimoasă atracție turistică de pe Insula Gozo si Malta a fost Azure Window și spun a fost deoarece aceasta a dispărut în urma unei furtuni puternice pe data de 8 Martie 2017. Acum în acea zonă se poate face o plimbare cu barca exact până în locul unde a fost bucata de stâncă. Toată bucata de stâncă se pare că s-a scufundat, nu a mai rămas nimic la suprafață. Se pare că această întâmplare nefericită le-a afectat turismul și acum încearcă să atragă turiști oferindu-le plimbări cu barca sau scufundări în zona în care s-a scufundat Azure Window ( acum sincer nu știu cât de sigur este să faci scufundări acolo).

Am vizitat și Cittadella Gozo care se află în capitala insulei Gozo -Victoria. Cetatea este situată în centrul vechi al orașului și oferă posibilitatea unei priveliști deosebite asupra împrejurimilor. Pe lângă cetate sunt și câteva terase și magazine cu suveniruri specifice locului.

Pe lângă obiectivele turistice prezentate vă recomand să mergeți și pe coasta de est a insulei Malta, prin Sliema, St Julians unde te poți plimba pe faleză, poți sta pe bancă sau poți coborâ la mare. Vă recomand să vizitați Comino și Blue Lagoon.

Enjoy and travel!

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *